Skip links

   

Main navigation

MENIU
Evenimente

Ce sa mananci si ce sa eviti pentru a fi cat mai productiv la locul de munca

Productivitatea la locul de munca este un fenomen caruia i se acorda din ce in ce mai multa atentie. Un studiu realizat de cercetatorii de la Brigham Young University a demonstrat ca angajatii cu diete nesanatoase sunt cu 66% mai neproductivi fata de cei cu o dieta sanatoasa.
Aparent, astazi, din cauza unei alimentatii defectuoase, tot mai multi angajati sufera de obezitate, diabet si alte boli cronice, mai mult decat pana acum. Iar in ceea ce priveste companiile, afacerile si angajatorii, acest trend are un impact clar asupra abilitatii lor de a-si face treaba. Studiul a demonstrat ca grupul de varsta care este cel mai probabil sa aiba o scadere a nivelului de productivitate este cel aflat intre 30 si 40 de ani.
Cu alte cuvinte, creierul are nevoie un anumit tip de energie pentru o functionare optima, iar aceasta este produsa doar in momentul in care corpul primeste cantitatea potrivita de nutrienti. Pentru asta, trebuie sa acorzi atentie dietei atunci cand incerci sa atingi cel mai inalt nivel de performanta, atat fizic, cat si psihic.

Ce efect are mancarea asupra creierul tau

Tot ce mancam este transformat de corpul nostru in glucoza, care este combustibilul nostru, ne ajuta creierul sa ramana treaz si alert. Deci, in orice moment, avem un anumit nivel de glucoza in sange, asemanator cu benzina din masina.
Noi controlam atat cantitatea cat si modul in care glucoza ajunge in sangele si creierul nostru. Anumite tipuri de mancare elibereaza glucoza rapid iar altele o fac mai usor, dar sustinut. Cercetatoarea Leigh Gibson spune:  „Creierul functioneaza cel mai bine cu aproximativ 25 de grame de glucoza circuland prin sange – cam cat se gaseste intr-o banana”.
Dar aici vine partea mai complicata. Asa cum e usor sa asimilezi 25 de grame de glucoza dintr-un aliment sanatos precum o banana sau un bol mic de fulgi de ovaz, la fel de usor iti poate fi sa le obtii mancand o gogoasa. Pentru activitatea pe termen scurt a creierului, obtii acelasi efect din oricare dintre aceste alegeri alimentare.
Diferenta se simte, insa, in felul in care acea cantitate de energie se distribuie pe parcursul unei zile de munca de 8 ore. Mai precis, dupa ce mananci o gogoasa, nivelul de glucoza din sange creste in mod accelerat si genereaza doar 20 de minute de energie. Apoi, nivelul glucozei scade rapid iar efectul este ca te vei simti obosit, apatic si usor distras. Pe de alta parte, dupa consumul fulgilor de ovaz, glucoza se elibereaza gradual in sange, generand un nivel constant de energie care te va ajuta sa te concentrezi mai bine, mai mult timp.

Ce influenteaza negativ productivitatea la locul de munca

Pentru a spori productivitatea la munca, trebuie sa stii ce sa eviti. Iti prezentam in continuare trei factori care te pot face sa te simti lipsit de energie, letargic si chiar nervos.

●      Carbohidratii in exces

Carbohidratii sunt o parte necesara din majoritatea dietelor, dar, cand ne referim la o zi de lucru, un exces de carbohidrati poate determina o scadere a productivitatii, cum sustine un studiu de pe ncbi.nlm.nih.gov.
Multi carbohidrati se regasesc in paine sau mancare cu mult zahar, iar relatia lor directa cu insulina poate avea un efect devasator asupra rezervelor zilnice de energie. Mancarea bogata in carbohidrati determina corpul sa produca multa insulina, care, la randul ei, inunda creierul cu hormoni ce produc somnolenta, precum serotonina si triptofan.

●      Nivelul scazut al glucozei in sange

Stapanirea de sine este legata direct de productivitate. Abilitatea de a indeplini o cerinta este direct legata de stapanirea de sine, iar un studiu realizat de Alexander Fedorikhin sustine ca alegerea de a rezista tentatiei si a face ceea ce e bine are legatura cu nivelul de glucoza din corp.
Un nivel scazut de glucoza in sange inseamna, de cele mai multe ori, lipsa mancarii, care poate afecta starea de spirit si comportamentul. Studiul sustine ca „glucoza este cea care ofera energie pentru toata activitatea creierului si e posibil ca stapanirea de sine, fiind unul din procesele complexe, care are nevoie de multa energie, sa depinda de nivelul de glucoza”. Astfel, nivelul scazut de glucoza determina un nivel scazut de stapanire de sine si probleme in a indeplini anumite sarcini.

●      Efectul hangry – foame + furie

Imediat dupa munca, cand inca nu ai apucat sa mananci cina, e posibil sa te simti nervos fara motiv, sa te enervezi foarte usor din cauza unor lucruri marunte. Combinatia de foame si furie e numita in engleza „hangry” si e un sentiment comun atunci cand nivelul de glucoza din sange este scazut.
Creierul are nevoie de combustibil pentru a regla emotiile, iar furia este una din cele mai greu de reglat. Deoarece stapanirea de sine si vointa isi reduc din eficacitate spre finalul zilei, sentimentul de furie devine si mai pronuntat. Studiul „Extraneous factors in judicial decisions” arata ca judecatorii dau sentinte mai dure atunci cand le este foame.

Cum poti deveni mai productiv, urmand 4 directii simple

Pentru a invata mai multe despre ce reprezinta o dieta corecta si sanatoasa, care sa iti ofere energie pentru munca din fiecare zi, poti consulta un nutritionist sau poti participa la un Atelier de Nutritie.

1. Alege „combustibilul” potrivit

Pentru a asigura creierului cantitatea de glucoza de care are nevoie, trebuie sa incluzi in dieta mancaruri pline de carbohidrati. Painea alba, cerealele, orezul, pastele, lintea si fructele sunt surse bune de carbohidrati, dar nu toate ofera energie sustinuta.
Alimentele cu indice glicemic mare precum painea alba, orezul alb, cerealele rafinate si bauturile cu zahar elibereaza multa energie deodata si apoi provoaca o cadere de glucoza, care te va face sa iti fie foame mai repede si nu iti va permite sa te concentrezi.
Alimentele cu indice glicemic mic, pe de alta parte, sunt convertite in glucoaza mai greu si iti ofera energie pentru o perioada mai lunga de timp. Exemple sunt orez brun, quinoa, cartof dulce, iaurt, lapte de soia, fasole si multe tipuri de fructe.

2. Include proteine in dieta

Pentru o alimentatie echilibrata, include surse de proteine precum pui, ton, oua, tofu, nuci si iaurt grecesc. Astfel, digestia va fi incetinita si eliberarea de energie va dura mai mult. In plus, proteinele animale pot stimula activitatea unor celule din creier care determina vigilenta.

3. Alege momente strategice pentru a manca

Deoarece nivelul glucozei din sange scade la aproximativ 2-4 ore dupa o masa, iti poti programa sa mananci la fiecare 3 ore pentru ca nivelul tau de energie sa fie constant si sa nu iti fie foame. Daca sari peste mese, iti vei scadea nivelul de productivitate.

4. Hidrateaza-te

Tine un pahar sau o sticla cu apa mereu langa tine, din care sa bei din cand in cand. Chiar si o deshidratare minora te poate impiedica sa iti faci munca, nu vei mai fi atent si memoria nu va functiona in parametri normali.

 

Dieta noastra are un impact mai mare asupra productivitatii decat realizam. Mancarea nepotrivita la momentul nepotrivit poate strica o zi de munca. Dar, daca acorzi mai multa atentie modului in care mancarea poate fi transformata in combustibil, te vei putea bucura de productivitate in fiecare zi.

 

Sursa foto: Shutterstock

Reader Interactions

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *