Skip links

   

Main navigation

MENIU
Evenimente

Cele 3 moduri in care gatitul iti poate schimba in bine viata la birou si acasa

Sari peste micul dejun. Bei o cafea. Mergi la munca. Te simti obosit deja si nu e nici macar ora pranzului. Bei o alta cafea. Iti cumperi un sandvis pe care il mananci rapid. Te intorci la munca. Cand vine ora de plecare? Sari peste sala si mergi acasa. Mananci resturi de mancare comandata. Te uiti la televizor si te culci.
Iti suna cunoscut? Te simti des foarte obosit si nu stii de ce? Pentru multi dintre noi, acesta este un scenariu comun, vietile noastre sunt mereu pe repede inainte si nu ne mai ingrijim de sanatatea noastra si de modul in care mancam.

De multe ori, subestimam puterea unei mese gatite acasa. Nu doar ca ne ofera oportunitatea de a alege ce ingrediente se afla in mancare, dar ne ofera si un timp de relaxare, departe de telefon. Un studiu de pe ncbi.nlm.nih.gov demonstreaza ca o dieta sanatoasa stimuleaza sistemul cognitiv, capacitatea noastra de a invata lucruri noi, de a judeca, memoria dar amelioreaza si simptomele depresiei.

1. Economisesti timp si bani

In primul rand, in timpul cat ti-ar lua sa ajungi pana la restaurant, sa comanzi, sa primesti mancarea si sa o mananci, ai fi putut sa pregatesti o mancare delicioasa acasa. Si sa mai ai si timp sa te relaxezi, sa citesti sau sa iesi la alergat.
Apoi, probabil ai observat cum o parte mare din salariul tau este alocat meselor comandate la birou, de multe ori fast food. Daca ti-ai rezerva timp sa gatesti acasa, nu doar ca ai economisi acesti bani, dar ai si manca mai sanatos, cu ingrediente a caror provenienta o poti controla.
Daca esti ingrijorat in privinta timpului necesar pentru a gati o masa, afla ca poti gati un preparat satios, in mai putin de 30 de minute. Un exemplu poate fi un wrap cu pui:

Ingrediente de care ai nevoie:

  • 1 cana de pui gatit la gratar, taiat in cubulete
  • ½ cana humus (cumparat sau facut de tine)
  • 3 foi de tortilla din faina integrala

Tot ce trebuie sa faci este sa amesteci puiul cu humusul intr-un bol. Aici mai poti adauga orice legume taiate cubulete iti doresti. Pune umplutura in foaia de tortilla si ruleaz-o. Masa este servita.

2. Esti mai sanatos si ai mai multa energie

Portiile servite in restaurante sunt deseori mult prea generoase, asltfel incat s-ar putea sa ai tendinta sa mananci mai mult decat are nevoie corpul tau. Un studiu publicat pe foodpsychology.cornell.edu arata ca aceeasi cantitate de mancare, asezata pe farfurii de dimensiuni diferite ne va transmite mesaje  distincte despre gradul nostru de satietate. Mai precis, farfuria mare va parea mai goala iar noi vom avea senzatia ca vom servi o portie mica, in vreme ce aceeasi cantitate de mancare va parea indestulatoare dintr-o farfurie de dimesiuni mai mici.
Revenind la mancarea de restaurant, trebuie sa fii constient ca ele sunt un business si de cele mai multe ori vor lua decizii care sa incurajeze volumul si mai putin calitatea mancarii. Spre exemplu, mancarea de la cantina de langa s-ar putea sa contina ingrediente cu indice glicemic mare, precum o portie de snitel prajit cu cartofi congelati, prajiti. Acestea elibereaza mai repede glucoza in sange, dar la scurt timp vei resimti oboseala.
Ingredientele cu indice glicemic mic elibereaza treptat glucoza in sange, iar tu te vei simti energic si satul pentru o perioada mai lunga de timp. Daca gatesti acasa, poti face alegeri mai bune pentru sanatate si implicit pentru productivitate la munca.

3. Petreci timp pretios impreuna cu familia

Timpul petrecut cu familia are un efect pozitiv asupra ta, dar mai ales asupra copiilor, conform jahonline.org. Famiile care gatesc si mananca impreuna au o relatie mai buna si se bucura chiar si de o stare de sanatate mai buna.
Puteti impartasi sau chiar invata impreuna noi moduri de a gati sanatos, care le vor prinde bine copiilor pe viitor. Deoarece acest timp te elibereaza de stres, vei fi mai relaxat si mai productiv la munca dupa o seara petrecuta alaturi de familia ta.

Cum poti sa faci gatitul mai simplu

  • Planifica-ti mesele: fa o lista cu ingredientele de care ai nevoie pentru gatit si fa cumparaturile. Nu incerca sa gatesti lucruri foarte complicate pentru ziua de munca;
  • Aloca o zi sau doua pentru prepararea meselor. Gateste in cantitati destul de mari incat sa te poti bucura de mancare si in urmatoarele zile;
  • In zilele de gatit, poti curatata, prepara si ambala legume proaspete precum castraveti si morcovi pe care ii poti avea mereu la indemana pentru o gustare;
  • Planteaza o mica gradina, cu verdeturi si ierburi aromatice pe care le poti folosi proaspete la gatit;
  • Alege impreuna cu familia o reteta interesanta pe care sa o gatiti impreuna, cel putin o data pe saptamana;
  • Invata sa te bucuri de procesul gatitului, de la invatat noi tehnici, la incercat noi retete si descoperit noi gusturi;
  • Daca esti incepator in ale gatitului, convinge-ti seful si colegii sa organizati un Atelier de gatit la birou, ca sa inveti cum sa iti faci mesele sa fie nu doar gustoase, dar si sa arate foarte apetisant. Le poti explica cum acesta ar putea aduce beneficii pentru starea generala si productivitatea tuturor angajatilor.

Tu cand ai gatit ultima oara? Cu ce reteta sanatoasa ti-ai impresionat colegii la birou?

Sursa foto: Shutterstock

Reader Interactions

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *