Skip links

   

Main navigation

MENIU
Evenimente

Din culisele Atelierului de Parenting | Provocarile varstei prescolare

Nevoile prioritare ale copiilor cu varsta intre 0-7 ani sunt atasamentul, identitatea si autonomia. Provocarile parintilor cu copiii la varsta prescolara sunt cele ce tin de autocontrol, cu formularea limitelor clare, fara a fi punitiv, sprijinul copilului in dezvoltarea autonomiei si mentinerea unei relatii de sigurana si incredere intre parinte si copil. Maturitatea emotionala si increderea copilului in el depind de calitatea relatiei de cuplu, temperamentul copilului si relatia parinte-copil. Grija pentru copil si relatiile lui cu fratii sau surorile sunt contexte foarte valoroase prin care copilul invata empatia si cooperarea.

Cum sa sprijini copilul sa isi dezvolte autocontrolul fara sa folosesti pedeapsa

In primul rand, orice forma de pedeapsa distruge increderea copilului in el insusi. Dar si in tine, parintele. Sigur, cel mic va face lucruri si se va comporta astfel incat sa evite pedeapsa, sa nu te supere, sa nu te dezamageasca, sa iti faca pe plac. Dar nu pentru ca asta isi doreste sau pentru ca de asta are nevoie. Si atunci, ce poti face?

  1. Ofera-i copilului tau siguranta emotionala. Asta inseamna ca, in orice situatie, cel mic trebuie sa simta ca esti de partea lui, ca poate conta pe tine. Ca atunci cand greseste nu il vei pedepsi, judeca, critica sau respinge. Iar pentru asta, tu, ca parinte, trebuie sa-i raspunzi intotdeauna cu calm si intelegere.
  1. Conecteaza-te cu el inainte de a rezolva problema. Oricare ar fi situatia, primul lucru de care are nevoie copilul tau este sa-i intelegi disconfortul, sa-i arati ca esti atenta la el. Sa-l asculti cu adevarat! Sa-i accepti emotiile, sentimentele, indiferent de natura lor. Numai asa se va accepta si el pe sine.
  1. Identifica impreuna cu copilul motivele din spatele comportamentului neadecvat. Intotdeauna, un comportament „problematic” inseamna o nevoie nesatisfacuta a copilului, o frustrare, teama sau furie pe care el înca nu poate si nu stie cum sa le exprime direct. Pedeapsa insa e paguboasa: nu face altceva decat sa-i distraga atentia de la propriile lui nevoi si sa devina hipervigilent la posibilele amenintari, nu la solutii. Asadar, asculta-l sa vezi ce anume l-a suparat sau nemultumit, de ce are nevoie.
  1. Ajuta-ti copilul sa rezolve problema sau sa repare ce a gresit. Cel mic invata sa isi asume responsabilitatea doar daca se simte in siguranta: neconditionat. Regulile familiei adulte presupun ca fiecare dintre noi isi asuma responsabilitatea propriilor actiuni, ca intelegem faptul ca gesturile noastre ii afecteaza pe ceilalti si ca ne gandim cum sa reparam cand am gresit.
  1. Exprima-ti limitele. Ferm, clar, dar cu calm si blandete: „Cu mingea te joci doar in curte”„Vorbim doar despre noi, nu jignim pe altcineva.”  Limitele il ajuta pe copil sa-si defineasca identitatea: cine este el, ce-i place si ce nu-i place.

Refuzul si cooperarea, abilitati esentiale ale copilului

Cand copilul spune Nu, nu este o problema de disciplina. Este despre valorile si calitatea relatiei pe care eu ca parinte vreau sa i le impartasesc copilului meu. Cum vrei sa fie copilul tau pe termen lung? Un copil care cu greu isi exprima nevoile si pune limite? Sau un copil care respinge influenta celorlalti asupra lui?

Relatiile sanatoase inseamna ca fiecare dintre noi, parinti si copii, sa ne cunoastem granitele. A spune NU este normal pentru dezvoltarea copilului si este o forma prin care isi exercita controlul asupra vietii lui. Nu mai este totul in controlul adultului. Un copil care spune NU iar NU-ul lui este adesea acceptat, va avea incredere in el.

Cand relatia este rupta, neexistand conectare emotionala, parintele cu greu va obtine cooperarea copilului. Refuzul de aceasta data devine forma lui de a-si exprima durerea si disconfortul deconectarii. Pedeapsa si lupta pentru putere dintre parinte si copil il fac sa se simta si mai ranit, singur, sa devina critic cu el.

Agresivitatea copilului

Exista si momente cand copilul loveste si este fizic agresiv. Chiar daca simti furie si indreptatire, recomandarea mea este sa nu faci nimic. Sa poti sa-l vezi pe copil. Ce exprima el? E important ca el sa simta ca este vazut, cum se simte si apoi ce are nevoie si nu poate acum exprima direct, ci prin lovire si agresiune. „Te vad tare suparat si furios.” Chiar daca copilul neaga sau ne respinge, sa ramanem acolo langa el. Totusi, trebuie le reamintim limitele. „Ma doare cand ma lovesti.” Si sa ii oferi alternative. Sa exprime altfel nevoia lui, trairile lui. „Cand simti furie, poti sa spui in cuvinte.”

1. Agresivitatea verbala este un comportament invatat. Copilul observa si invata sa relationeze cu ceilalti in functie de modul in care cei apropiati si cei din contextele lui de viata relationeaza cu el. Atunci cand observam o reactie agresiva verbal din partea copilului sa ne intrebam ce vrea sa ne comunice, cum a invatat el comportamentul si care este limita sanatoasa pe care e important sa i-o comunicam.

2. Gaseste cauza agresivitatii. Prima reactie atunci cand copilul are un comportament agresiv este sa il observam si sa reflectam ceea ce spune. Dupa aceea, sa ii reamintim regula familiei de comportament. Fara pedepse, amenintari sau reactii de furie din partea noastra. Important este sa facem diferenta intre a fi ferm si a formula limite si a reactiona agresiv. Discuta cu copilul ce s-a intamplat in contextul lui imediat de viata. Agresivitatea nu apare din senin, fara sa existe o experienta care sa o declanseze.  Ajuta-ti copilul sa constietizeze ce i se intampla si cum poate reactiona diferit, gandi diferit in aceste situatii. Si cum sa isi exprime nemultumirile sau disconfortul fara sa fie agresiv cu ceilalti. „Cand ma simt nesigur sau sunt suparat am nevoie sa stai cu mine, sa ma tii in brate, asa simt ca iti pasa de mine”. Cand copilul este furios si vorbeste nepotrivit cu noi sau cu altcineva are nevoie sa ii validam emotia, nu si reactia la furie care este neadecvata pentru ca il raneste pe cel de langa el ca sa se apere. „Vad ca esti furios si asta te face sa fii critic, hai sa vorbim dupa ce te linistesti si esti pregatit sa vorbim!”.

3. Fii un exemplu de relationare sanatoasa. Daca eu ca parinte imi exprim o nemultumire sau disconfort cu agresivitate, criticandu-mi partenerul sau ignorand ceea ce imi transmite, adica fiind reactiv, copilul va invata implicit acest mod de „rezolvare” a nevoilor si acest mod indirect de comunicare. Daca eu ca parinte, cand sunt furios, tip, trantesc, critic, atac verbal partenerul, acesta este, din pacate, modelul pe care i-l ofer. A-mi exprima disconfortul sau nemultumirea fara sa vorbesc despre celalalt deschide comunicarea, pentru ca vorbesc despre nevoia si limitele mele.

Certurile si rivalitatea dintre frati

Unii parinti cred ca este mai bine „sa lasam copiii sa isi rezolve singuri problemele”, insa copiii au nevoie de sprijinul nostru sa invete abilitatile pentru a rezolva divergentele si diferentele intr-un mod in care sa nu se raneasca unul pe celalalt. Rivalitatea este foarte frecventa, normala intr-o oarecare masura. Copiilor le este greu, in mod firesc, sa imparta atentia si afectiunea cu altcineva. Dar cauzele pot fi multiple: gelozie, nesiguranta, comparatiile nepotrivite ale parintilor, critica sau respingerea, copil „preferat”, atentie speciala pentru „cel mic” sau dimpotriva, pentru „cel mare” sa nu ne simta nedreptatit.

Cum este recomandat sa intervii?

  1. Nu lua apararea unuia sau altuia. Fii acolo sa ii intelegi pe amandoi, chiar daca aparent unul pare sa fie cel care a „agresat” si unul „victima”.  In realitate, amandoi au avut o contributie. Cu rabdare, asculta-i pe amandoi si sprijina-i sa se inteleaga, apoi sa rezolve problema.
  1. Ajuta-i sa invete sa rezolve problemele intre ei; nu veni tu cu solutia, sa pari ca „imparti dreptatea”. Intr-o relatie, intr-o masura mai mare sau mai mica, ambii au contribuit la tensiunea sau conflictul creat. Se cearta pe o jucarie sau isi vorbesc nepotrivit, sunt situatii in care ei au nevoie de noi, parintii, sa rezolvam divergentele sau disconfortul fara sa raneasca.
  1. In relatia cu fratele sau sora invata caracterul, cum te porti cu celalalt, cum iti construiesti o relatie de prietenie. Relatia cu fratele sau sora este unul dintre cele mai valoroase contexte in care invata reciprocitatea in relatii. Atat de importanta. Dau si primesc. Sunt atent si asertiv cu mine, dar empatic si cu cel de langa mine. Cooperam si rezolvam problemele. Avem grija de relatie.

Autor: Domnica Petrovai | Expert in Parentologie, Trainer si Facilitator Wellbeing by SmartExperience
Psiholog clinician si psihoterapeut cognitiv-comportamental, Domnica Petrovai lucreaza cu pasiune in domeniul promovarii sanatatii emotionale de 20 de ani. Domnica este casatorita si are doua fetite. De aici poate specializarea si interesul deosebit pentru armonizarea relatiei de cuplu, cat si constientizarea importantei dezvoltarii continue a parintilor pentru a raspunde nevoilor copiilor lor.

Reader Interactions

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *